MAN. UNITED - BURNLEY
Joi, de la ora 22:15,
Manchester United o întâlneşte pe
Burnley, în etapa cu numărul 20 din Premier League.
"Diavolii" sunt mari favoriţi în confruntarea de pe Old Trafford, în faţa unei formaţii care se zbate la retrogradare, şi vor să facă rapid uitat semieşecul din runda precedentă, 1-1 pe terenul lui Newcastle, o altă formaţie aflată în "zona roşie".
Manchester United a avut o prestaţie foarte slabă în etapa trecută şi a smuls un punct din deplasarea cu Newcastle, graţie reuşitei lui Edinson Cavani, atacant care ar putea pleca în această iarnă la Barcelona. Managerul Ralf Rangnick a recunoscut că echipa sa nu a pierdut două puncte, ci a câştigat unul, şi s-a arătat dezamăgit de evoluţia elevilor săi.
Nu uita să profiți de cotele mărite de la Fortuna și de promoțiile zilnice din ofertă!
De Gea a salvat-o pe Man. United de la eşec, pe finalul partidei cu Newcastle, iar acum "Diavolii" vor avea în faţă o nouă echipă care se află la retrogradare. Trupa lui Rangnick porneşte cu prima şansă şi aşteaptă ca Ronaldo şi Rashford, super vedetele echipei, să iasă din nou la rampă. Cvintuplul câştigător al Balonului de Aur a fost foarte nervos în meciul trecut, în care nu i-a ieşit mai nimic.
Bruno Fernandes este suspendat pentru confruntarea de pe Old Trafford, în timp ce Lindelof nu poate evolua, fiind testat pozitiv la Covid-19. Pogba este în continuare accidentat, în timp ce Martial nu este refăcut complet. De partea cealaltă, Barnes şi Cornet sunt accidentaţi, în timp ce Roberts şi Stephens sunt indisponibili tot după teste pozitive la noul coronavirus.
Manchester United este pe locul 7, cu 28 de puncte din 17 partide, şi întâlneşte formaţia aflată pe poziţia a 18-a, prima retrogradabilă. Burnley are doar 11 puncte acumulate în 15 partide şi pare victimă sigură în confruntarea de pe Old Trafford. Tu ţi-ai ales pariul? Plasează-l acum!
La Fortuna ești premiat în fiecare zi: dacă joci online, ai cote mărite și extra-câștig pe bilete, plus promoții speciale în fiecare lună. Cashout, validare instant, combinații speciale și live streaming - toate sunt la o atingere distanță, pe site sau în aplicație. Totodată, în agenție ești "acoperit" cu Pariul Șansă și te premiem dublu dacă ești cu adevărat inspirat!
STATISTICILE PARTIDEI:
- Man. United e neînvinsă în ultimele 5 meciuri: 3 victorii, 2 egaluri
- Ultimele 4 meciuri jucate de Man. United au avut sub 2,5 goluri
- 3 din ultimele 5 meciuri jucate de United au fost GG
- Burnley este fără victorie în ultimele 5 partide: 4 egaluri şi un eşec
- 4 din ultimele 5 meciuri jucate de Burnley au avut sub 2,5 goluri
Joacă ACUM!